Ginta latina sau mostenirea culturala?

Italia te atrage… căci toţi avem ceva sânge latin în vene, ne place şi Spania, chiar şi Franţa cea multiculturala, Portugalia e ca un fel de a doua tara, iar insulele italiene, sudul cizmei în special, vin ca o mănuşă pentru mulţi dintre compatrioţii noştri! De unde pleacă afinitatea asta e clar, toţi ne tragem, sau cel puţin aşa credem, din marea familie latină, aproape că, având puţină bunăvoinţă, ne înţelegem între noi! Este ceea ce eu numesc moştenirea genetică.

Dar nu, acolo, în sudul Europei, nu e casa noastră! E suficient să treci Dunărea, cel puţin odată, şi să vezi că te simţi ca acasă! Ai, în mare, cam aceeaşi mâncare, sarmale, un fel sau altul de mici, ciorba de burtă, musaca, pilaful cel de toate zilele, o cafea la ibric la fel de bună ca acasă, ardei sau vinete umplute, brânză şi mezeluri cunoscute de acasă. Nimeni nu zice că mâncarea italiană sau franţuzească nu e bună… dar nu e a noastră! Să nu punem  la socotala faptul ca gandim cam la fel sau, sa cadem in pacatul de a baga religia şi ortodoxia în ecuaţie, atunci chiar suntem, frati… de cruce!

Cu siguranţă că, dacă nu şti italiană în Italia sau franceza în Franţa, nu mori de foame, te descurci într-un fel, te dor puţin mâinile, dar tot capeţi o farfurie de mâncare! Aici, la noi în Balcani, fie că şti sârbeşte, bulgăreşte, româneşte sau poate, Doamne, fereşte, doar turceşte, masa e la fel de plină, că mixtul culinaro-cultural e perfect, oamenii se ştiu între ei, se cunosc şi fiecare ştie ce vrea celălalt!

Mă întreb, acum la final, ce e mai important, că suntem rude în latinitate, sau că suntem vecini în Balcani? Ce ne-a marcat mai mult, ginta latină, vecinătatea balcanică sau sfera de influenţa otomana şi orientală? Suntem latini prin naştere sau balcanici prin educaţie?

Decuplarea hotului de corupt

Dacă primarul unui sat din România, de oriunde din România, ar intra noaptea pe furiş în gospodăriile oamenilor şi le-ar fura câte o găină, s-ar alege cu o răscoală că la 1907 şi ar ajunge rapid la puşcărie, dacă ar scăpa fără o furcă în cap de la un sătean. Dacă acelaşi primar, în acelaşi sat, le-ar face oamenilor trei alei iluminate frumos, pe care ar plăti de zece ori mai mult decât face, lumea s-ar prinde că a luat şi el, dar l-ar ierta: “A luat mamă, a luat, dar a şi făcut ceva!” E clar că undeva, în mentalul colectiv, s-a produs o ruptură: hoţul nu mai e acelaşi lucru cu coruptul!

Era complicat să albeşti şi hoţul şi coruptul, aşa că cei doi au fost decuplaţi, apoi, cu largul concurs a unei părţi a presei şi a televiziunilor prietene, s-a trecut la albirea doar a coruptului! Acesta a devenit chiar simpatic, e deja un fel de haiduc al libertăţii, romanismului şi independenţei naţionale. Lupta cu toată puterea lui contra tehnocraţilor, contra UE şi NATO, contra lui Soros, multinaţionalelor, băncilor şi tuturor celor care vor rău acestei ţărişoare.

Şi ce primeşte el în schimbul acestei lupte dezinteresate? Cu ce se alege el? Doar cu prigoana şi hăituiala de la stăpânire! Poteraşii, judecătorii, DNĂ, Cucuveaua, MCV-ul, procurorii, toţi puşi în slujba străinului de la Cotroceni îl fugăresc şi îl înghesuie pe la colţuri pe bietul om! Asta nu ar fi nimic, haiducul nostru corupt e viteaz, dar ferindu-se de toţi ăştia care îi vor la ocna, el nu mai are timp să facă bine poporului, că doar asta face orice haiduc care se respectă, nu-i aşa?

Când vin alegerile, mergem şi îl votăm, dacă îi înconjoară potera casă, mergem şi îl apărăm, dacă e scos în fiare de la Parchet, facem miting de susţinere! Coruptul nu mai e hoţul care ne fură noaptea găinile, e luptătorul pentru libertate care apără ţara de străini! Majoritatea nu mai face demult legătură între hoţ şi corupt!

Photo © 2017 Catalin Nenciu

Cum unii fac si altii trag ponoasele

Se pare că toată lumea se face că nu ştie sau că a uitat faptul că Siria este o ţară inventată… şi nu sunt nici măcar o sută de ani de la această invenţie! Nu a trecut nici măcar un secol de când Omul bolnav al Europei, Imperiul Otoman, şi-a dat duhul şi puterile învingătoare şi-au împărţit teritoriile lui. Pur şi simplu s-a tras o linie pe harta şi ce a fost la Est au luat englezii, iar ce a fost la Vest au luat francezii, care s-au ales cu câteva vilaiete importante, cum ar fi cel cu capitala la Damasc, cel de la Alep, Latakia şi Beirut, plus cel locuit de druzi din sud. Deocamdată, după cum vedeţi, nici o urmă de Siria!

Nici nu avea cum să existe, neexistând nici un fel de popor sirian, ceea ce se află sub mandatul francez fiind un amestec de kurzi, arabi, turkmeni, armeni, etc. care nici din punct de vedere religios nu erau mai unitari, fiind musulmani suni - cei mai mulţi, dar şi şiiţi, druzi, alawiti - tot un fel de şiiţi - şi creştini. Evident că din amestecul ăsta, care nu avea în comun decât faptul că a stat sub caftanul otomanilor timp de patru secole, nu putea rezulta nici un popor. Şi nu a rezultat.

Spre a le fi mai uşor, francezi au reorganizat acest teritoriu în două aşa zise tari, Liban şi Siria, o organizare atât de bună încât fiecare entitate a trebuit să-şi plătească tributul ei de sânge: libanezii prin anii ‘70 şi ‘80 şi  sirienii acum! Că lucrurile să fie şi mai complicate, după 1948-1949, atât Libanul cât şi Siria au primit mase mari de refugiaţi palestinieni, unii moderaţi, alţii mai radicali şi câţiva terorişti cu acte în regulă.

Dar să revenim la Siria, unde, cât timp la Damasc au fost dictatori “eficienţi”, lucrurile au fost, de bine de rău, ţinute sub control! S-a încercat crearea unei identităţi naţionale, a unei conştiinţe de ţară, a unui viitor şi ţel comun; se pare că nu s-a reuşit! Nu a trecut mult, după ce puterea a fost preluată de un dictator “amator”, şcolit pe la Londra, şi situaţia a scăpat de sub control. Cu mai mult sau mai puţin ajutor din afară, ceea ce vedem acum nu este decât o încercare a numeroaselor grupuri etnice şi religioase din Siria de a-şi găsi propriul drum, de a-şi creiona propriul viitor şi, din păcate, nu ştiu să facă asta decât cu Kalaşnikovul în mână, iar asta nu este numai vina lor.

O vara in rose

Mai mult ca sigur, vinul  roşe nu mai e doar o modă sau un trend, consumul se consolidează de la an la an şi cifrele de vânzări cresc, spre bucuria podgorenilor, a celor din HoReCa şi retail. Este un curs natural şi firesc, rose-ul avândasu-şi locul lui binemeritat în sufletul şi pe masă consumatorului care vrea mai mult decât un vin alb, uşor şi răcoros, de vară, dar nu este încă pregătit să aprecieze un vin roşu, mai complex şi mai corpolent.

Cramele s-au aliniat imediat şi în fiecare an ne răsfaţă cu vinuri din ce în ce mai tentante şi mai atrăgătoare. Nedezmintindu-şi apetitul constant pentru inovaţie, Crama Oprişor îmbogăţeşte gama Caloian cu un Merlot Roşe, în ediţie limitată - aşa cum stă bine oricărui vin bun - de 6612 sticle… cam puţin pentru vara care urmează! ;) Acest nou varietal, adică vin făcut dintr-un singur soi de struguri, spre deosebire de cupaj care este un amestec de soiuri diferite, se adăugă celorlalte două rose-uri pe care Oprişor de are în gama Caloin…. facându-ne alegerea şi mai dificilă!

Cum e vinul? Bun, îmi place şi înainte să trecem mai departe şi să vorbim de nas, buchet, culoare, gust sau post-gust, trebuie să lămurim un lucru simplu: vinul este în produs viu - unii chiar susţin că are suflet - aşa că ori de împrieteneşti cu el şi îţi place, ori nu! Nu mai contează premiile, medaliile de aur sau alte amănunte: fie îţi place, fie nu!

Caloian Merlot Roşe 2015 este vinul pe care îl căutam pentru vara care sper să vin în final! Are culoarea mai intensă, mie îmi plac rose-urile mai intense la culoare, nu cele verde păi, la mare modă cu ceva timp în urmă. Specialiştii susţin că are un miros de fragi şi flori de salcâm, m-e însă mi-a părut mai evident cel de cireşe amare, care se simte si in post-gust… fiecare cu nasul lui! Este un vin de vară, reconfortant, pe care, dacă nu vreţi să îl lăsaţi singur pe masă, îl puteţi împrietenii cu ceva preparate de fructe de mare, peste sau aperitive uşor picante. Sfatul meu este să vă faceţi provizii, pentru că cele 6612 sticle vor apuca să treacă vara!

Wi-fi nu e fiţa!

 

Pană nu demult, dacă voiam sa urc o poza pe Internet, de pe teren, făcută cu aparatul foto, dezvoltasem un workflow destul de complicat. Foloseam un card microSD într-un adaptor SD, făceam poza, mutam cardul în telefon, o descărcam, editam si apoi o urcam pe Facebook, o expediam prin email sau făceam ce aveam de gand sa fac cu ea.

Abia mă învăţasem cu modul asta de lucru si dezastrul loveşte: mi-am schimbat telefonul si noul telefon avea accesul la card mult mai dificil, adică trebuia scos capacul, îndepărtat bateria…. Nu mi-a plăcut si am trecut la descărcarea pozei în tabletă si de acolo pe net. Era deja mult prea complicat.

Eram în căutarea unei soluţii mai rapide! La început ea părea a fi un aparat foto cu sistem de operare Android si wi-fi, treaba mergea într-adevăr foarte repede, dar nu eram însă mulţumit de calitatea fotografiei, aparatul era doar un compact mic, fără prea multe calităţi.

Ştiam ca exista DSLR-uri cu wi-fi, dar consideram asta o fiţa… pana cand Nikon D5300 a intrat în viaţa mea! Împreuna cu el a venit si o mica aplicaţie pentru smartphone, iar acum, din momentul în care fac poza pana cand o vedeţi voi pe Facebook nu trec mai mult de doua minute! Mai are si GPS - nu mai îndrăznesc sa spun ca si asta e fiţa! - pe care vreau sa îl testeaz în weekend!

Salvarea Parcul Romanescu, ultima sansa

 

De şase luni va tot spun despre dezastrul din Parcul Romanescu, despre copacii care se taie, rădăcinile care se distrug, garduri de fier forjat care apar peste noapte, alei distruse, bănci tăiate cu drujba… Presa din Craiova, cel puţin o parte a ei, cea responsabilă, s-a alăturat acestui demers si iată ca Ministerul Culturii s-a sesizat si a venit în control la Craiova. Acum a apărut si raportul final, iar dacă nu l-aţi citit sau nu aveţi chef sa o faceţi, va fac eu aici un scurt rezumat.

Ce scrie în raport despre stalpii de iluminat:  “Din punctul de vedere al lucrărilor de rețele edilitare s-a remarcat instalarea pe o serie de alei ale parcului a unui număr excesiv de stâlpi de iluminat și de supraveghere video, astfel încât interaxul de circa 15-16 metri prevăzut în cadrul proiectului avizat de Ministerul Culturii nu este respectat, interaxul măsurat la fața locului variind între 5,5 și 9 metri” Ce nu scrie în raport despre stalpii de iluminat: E normal sa fie pusi cat mai des, astfel intra mai mulţi stalpi si întreg devizul Parcului este mai mare, deci mai profitabil. Noii stalpi sunt masivi, din fonta, ai impresia ca se poate andoca si un vapor de ei, deci sunt si mai grei, mai banosi!

Ce scrie in raport despre vegetatie: “Caietele de sarcini redactate de proiectant sunt formale, fără referire clară la șantierul în cauză. Aceste caiete de sarcini nu fac referire la măsurile necesare de protecție a vegetației, fiind elaborate similar cu cele ce prevăd lucrări în mediul construit. Motivarea acestei situații a trimis la absența unui studiu dendrologic sau a unei ridicări topografice a vegetației!” Cineva ar trebui sa anunte primaria Craiova ca un parc este despre vegetatie in primul rand, nu despre alei, drenaje, irigaţii, stalpi, banci si chioscuri!

Reacţia Primariei Craiova la cele scrise în raport este la fel ca atunci cand am semnalat pentru prima oară proporţiile dezastrului din Parcul Romanescu, adică obraznica, lipsită de respect si impertinenta… nu este cazul sa o analizăm aici, nu ar fi de demnitatea noastră!

Maria Sa, Copia de Buletin

 

Cand fiecare cetăţean roman împlineşte 14 ani, statul îi da o bucăţică de plastic, buna sa treacă frontiera cu ea, să-şi ia o camera la hotel sau sa închirieze o barca în parc… mă rog, asta e mai puţin legal, dar se practica! Nu acestea sunt însă marile valori ale acelei bucăţi de plastic, nu, statul ti-a dat-o pentru ai putea face copii, asta e scopul suprem al ei!

Credeţi ca Preşedinţia, Parlamentul, Biserica sau SRI-ul sunt cele mai puternice instituţii din stat? Nici gand, astea par doar nişte mici autoritati de provincie pe langa adevărată, neclintită, infinita putere a Copiei de Buletin. Nici o usa, nici un serviciu al statului nu îţi este accesibil dacă nu ai la tine o Copie de Buletin: poţi sa ai zece buletine, nu ai copie, la revedere!

Vrei să-ţi plăteşti impozitele? Îţi trebuie copie de buletin! Vrei sa înscrii o maşina, sa ceri o adeverinţa, sa deschizi un cont, sa orice…. copie de buletin! Mergi la Oficiul Stării Civile sa te însori? Degeaba o ai de manuţa pe viitoarea nevastă, dacă nu fluturaţi amandoi cu gingasie copiile de buletin! La instituţiile private e la fel, vrei abonament la telefon (în curand si la cartela), vrei cont bancar… evident îţi trebuie copie de buletin, dar măcar astia ti-o fac pe loc, nu trebuie sa o aduci de acasă, ca la stat!

Evident, înţeleg ca solicitantul unui serviciu sau act trebuie într-un fel identificat sau legitimat, dar nu înţeleg de unde aceasta pasiune neobosită de a cere copii de buletin peste tot, chiar dacă e evident ca instituţia care o cere mai are vreo cateva prin dosare! Am fost odată în situaţia de a mi se cere o copie după cartea de identitate chiar de către Serviciul Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor Craiova…. adică exact instituţia care a eliberat respectiva carte de identitate!