Ginta latina sau mostenirea culturala?

Italia te atrage… căci toţi avem ceva sânge latin în vene, ne place şi Spania, chiar şi Franţa cea multiculturala, Portugalia e ca un fel de a doua tara, iar insulele italiene, sudul cizmei în special, vin ca o mănuşă pentru mulţi dintre compatrioţii noştri! De unde pleacă afinitatea asta e clar, toţi ne tragem, sau cel puţin aşa credem, din marea familie latină, aproape că, având puţină bunăvoinţă, ne înţelegem între noi! Este ceea ce eu numesc moştenirea genetică.

Dar nu, acolo, în sudul Europei, nu e casa noastră! E suficient să treci Dunărea, cel puţin odată, şi să vezi că te simţi ca acasă! Ai, în mare, cam aceeaşi mâncare, sarmale, un fel sau altul de mici, ciorba de burtă, musaca, pilaful cel de toate zilele, o cafea la ibric la fel de bună ca acasă, ardei sau vinete umplute, brânză şi mezeluri cunoscute de acasă. Nimeni nu zice că mâncarea italiană sau franţuzească nu e bună… dar nu e a noastră! Să nu punem  la socotala faptul ca gandim cam la fel sau, sa cadem in pacatul de a baga religia şi ortodoxia în ecuaţie, atunci chiar suntem, frati… de cruce!

Cu siguranţă că, dacă nu şti italiană în Italia sau franceza în Franţa, nu mori de foame, te descurci într-un fel, te dor puţin mâinile, dar tot capeţi o farfurie de mâncare! Aici, la noi în Balcani, fie că şti sârbeşte, bulgăreşte, româneşte sau poate, Doamne, fereşte, doar turceşte, masa e la fel de plină, că mixtul culinaro-cultural e perfect, oamenii se ştiu între ei, se cunosc şi fiecare ştie ce vrea celălalt!

Mă întreb, acum la final, ce e mai important, că suntem rude în latinitate, sau că suntem vecini în Balcani? Ce ne-a marcat mai mult, ginta latină, vecinătatea balcanică sau sfera de influenţa otomana şi orientală? Suntem latini prin naştere sau balcanici prin educaţie?

Decuplarea hotului de corupt

Dacă primarul unui sat din România, de oriunde din România, ar intra noaptea pe furiş în gospodăriile oamenilor şi le-ar fura câte o găină, s-ar alege cu o răscoală că la 1907 şi ar ajunge rapid la puşcărie, dacă ar scăpa fără o furcă în cap de la un sătean. Dacă acelaşi primar, în acelaşi sat, le-ar face oamenilor trei alei iluminate frumos, pe care ar plăti de zece ori mai mult decât face, lumea s-ar prinde că a luat şi el, dar l-ar ierta: “A luat mamă, a luat, dar a şi făcut ceva!” E clar că undeva, în mentalul colectiv, s-a produs o ruptură: hoţul nu mai e acelaşi lucru cu coruptul!

Era complicat să albeşti şi hoţul şi coruptul, aşa că cei doi au fost decuplaţi, apoi, cu largul concurs a unei părţi a presei şi a televiziunilor prietene, s-a trecut la albirea doar a coruptului! Acesta a devenit chiar simpatic, e deja un fel de haiduc al libertăţii, romanismului şi independenţei naţionale. Lupta cu toată puterea lui contra tehnocraţilor, contra UE şi NATO, contra lui Soros, multinaţionalelor, băncilor şi tuturor celor care vor rău acestei ţărişoare.

Şi ce primeşte el în schimbul acestei lupte dezinteresate? Cu ce se alege el? Doar cu prigoana şi hăituiala de la stăpânire! Poteraşii, judecătorii, DNĂ, Cucuveaua, MCV-ul, procurorii, toţi puşi în slujba străinului de la Cotroceni îl fugăresc şi îl înghesuie pe la colţuri pe bietul om! Asta nu ar fi nimic, haiducul nostru corupt e viteaz, dar ferindu-se de toţi ăştia care îi vor la ocna, el nu mai are timp să facă bine poporului, că doar asta face orice haiduc care se respectă, nu-i aşa?

Când vin alegerile, mergem şi îl votăm, dacă îi înconjoară potera casă, mergem şi îl apărăm, dacă e scos în fiare de la Parchet, facem miting de susţinere! Coruptul nu mai e hoţul care ne fură noaptea găinile, e luptătorul pentru libertate care apără ţara de străini! Majoritatea nu mai face demult legătură între hoţ şi corupt!

Photo © 2017 Catalin Nenciu