Italia te atrage… căci toţi avem ceva sânge latin în vene, ne place şi Spania, chiar şi Franţa cea multiculturala, Portugalia e ca un fel de a doua tara, iar insulele italiene, sudul cizmei în special, vin ca o mănuşă pentru mulţi dintre compatrioţii noştri! De unde pleacă afinitatea asta e clar, toţi ne tragem, sau cel puţin aşa credem, din marea familie latină, aproape că, având puţină bunăvoinţă, ne înţelegem între noi! Este ceea ce eu numesc moştenirea genetică.
Dar nu, acolo, în sudul Europei, nu e casa noastră! E suficient să treci Dunărea, cel puţin odată, şi să vezi că te simţi ca acasă! Ai, în mare, cam aceeaşi mâncare, sarmale, un fel sau altul de mici, ciorba de burtă, musaca, pilaful cel de toate zilele, o cafea la ibric la fel de bună ca acasă, ardei sau vinete umplute, brânză şi mezeluri cunoscute de acasă. Nimeni nu zice că mâncarea italiană sau franţuzească nu e bună… dar nu e a noastră! Să nu punem la socotala faptul ca gandim cam la fel sau, sa cadem in pacatul de a baga religia şi ortodoxia în ecuaţie, atunci chiar suntem, frati… de cruce!
Cu siguranţă că, dacă nu şti italiană în Italia sau franceza în Franţa, nu mori de foame, te descurci într-un fel, te dor puţin mâinile, dar tot capeţi o farfurie de mâncare! Aici, la noi în Balcani, fie că şti sârbeşte, bulgăreşte, româneşte sau poate, Doamne, fereşte, doar turceşte, masa e la fel de plină, că mixtul culinaro-cultural e perfect, oamenii se ştiu între ei, se cunosc şi fiecare ştie ce vrea celălalt!
Mă întreb, acum la final, ce e mai important, că suntem rude în latinitate, sau că suntem vecini în Balcani? Ce ne-a marcat mai mult, ginta latină, vecinătatea balcanică sau sfera de influenţa otomana şi orientală? Suntem latini prin naştere sau balcanici prin educaţie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu