Vedetele serii de ieri au fost doua vinuri roşii, travestite in vin alb si respectiv rosé. Cei de la Crama Oprisor ne-au demonstrat ca, daca din struguri albi se obtine vin alb, din cei roşii lucrurile sunt mult mai flexibile si sunt, in totalitate, la latitudinea vinificatorului.
Primul pe lista a fost un Caloian Zinfandel, din 2015, deci tinerel, vinificat in alb. Se stie ca soiul de struguri Zinfandel este unul rosu, din care se obtin vinuri de calitate si care si-a gasit a doua lui patrie in California. La Oprisor, profintandu-se de o vie relativ tanara, s-a incercat ceva nou, un Zinfandel alb, deosebit de fructat, sprinten, care, odata cu sosirea verii, va fi din ce in ce mai cautat. Din pacate nu s-au facut decat 6398 de sticle deci trebuie sa va cam grabiti!
Feteasca Neagra, soi romanesc vechi, ar trebui sa dea un vin rosu, puternic si corpolent…. sau nu, daca te decizi sa il faci rosé! Produs tot in editie limitata, de 6618 sticle, rosé-ul de feteasca neagra din 2015 al Cramei Oprisor este un vin catifelat, cu aroma de zmeura, care, daca nu ar fi asa de putin, ar fi cu siguranta vedeta verii care urmeaza.
Va intrebati cum se obtine vin alb sau rosé din struguri rosi? Mi-am pus si eu aceasi intrebare, dar dupa ce am desfacut un bob de strugure rosu si am vazut ca doar coaja lui este rosie sau neagra, iar interiorul este alb, la fel ca la strugurii albi, am avut si raspunsul. In functie de cat timp sta in contact coaja rosie cu mustul, care in mod firesc e alb, se obtine culoarea vinului: se indeparteaza cojile imidiat, iese vin alb, putin timp, iese vin rosé, mult timp, iese vin rosu. Nu e chiar atat de simplu, dar in mare asa se procedeaza.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu